CETA: Valonia respinge ultimatumul impus Belgiei de UE

UE a acordat duminică Belgiei termen până luni seara pentru a spune dacă poate sau nu semna acordul de liber-schimb UE-Canada (CETA), ultimatum respins de Valonia care blochează acordul.

Șeful guvernului regiunii belgiene Valonia, Paul Magnette, care se opune tratatului CETA, consideră că un astfel de ultimatum "nu este compatibil cu procesul democratic", a declarat pentru AFP purtătorul lui de cuvânt.

Magnette "a refuzat întotdeauna să ia o decizie într-un termen limită impus", a subliniat purtătorul său de cuvânt.

Uniunea Europeană a fixat pentru luni seara termenul limită până la care guvernul federal al Belgiei își poate da acordul pentru încheierea Acordului UE-Canada (CETA), în caz contrar summitul UE-Canada, prevăzut pentru joi la Bruxelles, pentru semnarea tratatului va fi anulat, scrie Agerpres.

[citeste si]

După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entități federale componente. Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii și guverne, regiunea Valonia nu și-a dat încă acest acord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel