Cartelele telefonice pre-pay, deţinute şi cumpărate doar pe baza unui act de identitate

Toți deținătorii de cartele telefonice preplătite vor fi obligați să se înregistreze cu un act de identitate în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii adoptate de Guvern și transmisă miercuri Parlamentului, a anunțat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. Regula va fi aplicată şi în cazul firmelor, care vor trebui să prezinte documentele de constituire a societăţii.

"În calitate de membru al CSAT, vreau să vă spun că astăzi am adoptat în Guvern proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. În ultima ședință a CSAT s-a luat decizia de a promova urgent un act normativ pentru prevenirea și contracararea riscurilor la adresa securității naționale. Ce prevede, în esență, acest act normativ: este vorba despre obligația deținătorilor de cartele prepay de a le înregistra, de a depune un act de identitate. Și, de asemenea, obligații pentru operatorii de telefonie mobilă", a declarat ministrul Justiției.

Robert Cazanciuc a precizat că, într-un interval de șase luni de la momentul intrării în vigoare a legii, toți deținătorii de cartele prepay vor fi obligați să depună un document de identitate pentru a se înregistra.

"Dacă nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista furnizarea serviciului până când deținătorul cartelei va înregistra cartela pe baza unui document de identitate. Furnizorii de servicii vor avea obligația de informa, de a notifica toți deținătorii de cartele prepay cu privire la această obligație. Practic, din momentul intrării în vigoare a legii, toți cei care vor dori să achiziționeze cartele prepay vor avea obligația de a depune un document de identitate. De asemenea, acest lucru va fi valabil și pentru persoanele juridice, obligația de a depune documente de constituire a societății. (...) Proiectul de act normativ va merge imediat în Parlament pentru dezbatere", a mai declarat ministrul Justiției.

Robert Cazanciuc a explicat, la solicitarea presei, că proiectul de act normativ are cinci articole și este foarte ușor de înțeles pentru toată lumea.

Furnizorii de servicii vor avea obligaţia de a-i informa şi a-i notifica pe toţi utilizatorii de cartele pre-pay despre această obligaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel