Petrolul din Arctic încaieră Rusia și Canada

Foto: barentsobserver.com
Foto: barentsobserver.com

Ministrul canadian de Externe, John Baird, avertizează că Ottawa este pregătită de o confruntare dacă Rusia își va extinde ambițiile în regiunea arctică.

"Suntem profund îngrijorați și determinați să ne promovăm și să apărăm suveranitatea Canadei în Arctic", a declarat ministrul de Externe pentru publicația daneză Berlingske, conform Russia Today.

Oficialul canadian a mai spus că pentru Ottawa, regiunea arctică, una bogată în resurse petroliere, "este o prioritate strategică".

"Referitor la militarizarea pe care am observat-o, noi vrem să evităm conflictul, dar este clar că vom apăra propria noastră putere suverană", a mai spus ministrul.

Graficul care arată dependența majoră a Rusiei de Europa

Rusia și-a consolidat recent forța militară în zona arctică, unde a dislocat noi nave de război și spărgătoare de gheață. Fricțiuni au existat și la începutul acestei veri între Moscova și Ottawa, când canadienii au trimis mai multe avioane să atenționeze un bombardier rus care s-a apropiat de spațiul aerian al Canadei.

"Vedem de decenii provocări ale Rusiei în Arctic, așa că nu e nicio noutate. Facem din nou apel la țările din Consiului Arctic să rezolve constructiv problemele", a îndemnat John Baird.

Comentariile lui Baird sunt convergente cu cele ale premierului canadian, conservatorul Stephen Harper.

"Am văzut de-a lungul timpului în care Putin a fost la putere doar o creștere graduală a agresivității guvernului său față de vecini și o afirmare militară graduală a acelei țări și cred că este un subiect pe care nu ar trebui să-l privim cu lejeritate", a declarat săptămâna trecută Stephen Harper.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel