Bogdan Diaconu, liderul PRU, solicitare către BP al Camerei Deputaţilor

Preşedintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a anunţat miercuri că a depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de înfiinţare a grupului parlamentar PRU.

"Am depus la Secretariatul general al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea pentru înfiinţarea grupului parlamentar. Avem astăzi oficial înscrişi în PRU 12 deputaţi, iar la Senat avem deocamdată numai trei senatori. În următoarele ore, în următoarele zile, vom încerca să facem numărul necesar pentru a avea posibilitatea să solicităm înfiinţarea unui grup parlamentar", a precizat Diaconu, la Parlament, citează Agerpres.

El a precizat că PRU a depus solicitarea şi aşteaptă decizia Biroului permanent şi pe cea a Comisiei de Regulament.

'Există mai multe posibilităţi de încadrare în Regulament şi în lege. Există posibilitatea să se facă un grup pe structura USL, pentru că un grup USL nu a fost înfiinţat niciodată. (...) Noi am depus solicitarea, aşteptăm soluţionarea BP şi a Comisiei de Regulament', a explicat Diaconu.

Citește și: Scenariul PRU, demontat de Zgonea. Decizia care poate schimba alegerile, la CCR

El a reiterat că PRU îl aşteaptă pe Victor Ponta pentru a avea 'un succes răsunător'. 'Eu cred că orice om politic sănătos la cap şi-l doreşte pe Victor Ponta în partidul său şi în fruntea partidului său şi cred că nu poate să îi pună termene lui Victor Ponta', a susţinut Diaconu, întrebat cât timp îl mai aşteaptă pe Ponta să intre în partid.

Bogdan Diaconu a susţinut că PRU va obţine un scor de 5% la alegerile parlamentare şi fără Victor Ponta, dar împreună cu acesta scorul ar fi de 15%. Potrivit lui Diaconu, senatorul Daniel Savu va fi responsabil de activitatea PRU din Senat, iar activitatea formaţiunii din Camera Deputaţilor a fi coordonată de el, secondat de Ion Eparu.

[citește si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel