Blog, imagini Udrea. Băsescu: Nu pot crede că noi nu ştim la ora asta care e PC-ul din România de pe care s-a făcut acel site

Blogul joscenzura2014.wordpress.com, care a dezvăluit faptul că Elena Udrea a fost în luna februarie, de Valentines Day la Paris, alături de Alina Bica, procurorul-şef DIICOT, şi Ana Maria Topoliceanu, fost şef al Companiei Naţionale de Investiţii, a fost şters de administrator. 

Până la acest moment, nu se știe cine a postat imaginile cu Elena Udrea la cumpărături în Franța.

Invitat la "Jocuri de putere", emisiune realizată la Realitatea TV, Traian Băsescu a spus că este inadmisibil ca până la această oră să nu se știe absolut nimic despre blogul unde au fost publicate fotografiile.

"Am spus public, suspectez o implicare a serviciilor. Dacă nu e aşa, trebuie să-mi demonstreze cine a făcut filajul procurorului-şef la Paris. Vreau să am răspuns, şi nu numai eu. Din SUA îl găseşte pe hackerul de la Vâlcea FBI-ul, împreună cu autorităţile române, nu pot crede că un stat nu ştie cine a făcut site-ul cu poze. Nu pot crede că noi nu ştim la ora asta care e PC-ul din România de pe care s-a făcut acel site. Eu vreau să ştiu şi oricine vrea să afle", a zis Traian Băsescu la Realitatea TV.

În plus, șeful statului este de părere că fotografiile cu Elena Udrea la Paris, sunt rezultatul unei operaţiuni "pe care serviciile, un serviciu românesc şi unul francez, şi l-au făcut între ele" şi a arătat că acest lucru nu trebuie să rămână aşa.

Traian Băsescu a mai declarat răspunzând unei întrebări, că este evident că şefa DIICOT, Alina Bica, este cea care a fost urmărită la Paris, menţionând că Elena Udrea a "devenit de interes după ce şi-a depus candidatura" la Preşedinţie.

"Este evident că doamna Bica a fost supravegheată la Paris. (...) Doamna Udrea a devenit de interes după ce şi-a depus candidatura", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a mai declarat că protecţia şefei DIICOT este asigurată de Serviciul de Protecţie şi Pază, prin lege. "În rest, e supraveghere. Dacă e fără mandat, e ilegală", a menţionat Băsescu.

Preşedintele a mai declarat că, în mod categoric, celor din servicii nu le convine dezbaterea pe care a lansat-o şi ar fi vrut să nu se vorbească despre acest lucru. "Nici mie nu îmi convine, nu aş fi vrut să ajungem în situaţia de a avea această dezbatere", a menţionat Traian Băsescu, arătând că preşedintele nu are însă alte instrumente, iar în acest fel conştiinţa sa este împăcată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel