BBC Earth, lansat în România. INTERVIU Nick Percy, oficial BBC, despre BBC Earth - EXCLUSIV

     

BBC Earth este un proiect global, în care s-au investit foarte mult timp și energie, cu un portofoliu ce poate varia de la o țară la alta, deoarece telespectatorii pot avea gusturi diferite.

BBC Earth a fost lansat marți, 14 aprilie, fiind accesibil publicului român prin intermediul platformelor RCS/RDS DIGI, Telekom şi Digital Cable Systems (DCS).

Nick Percy, responsabilul BBC Worldwide atât pentru Europa Centrală și de Est, cât și pe strategia de dezvoltare a BBC Worldwide la nivel global, a oferit un interviu pentru DC News, în care a discutat despre noul proiect BBC, intitulat BBC Earth.

Nick Percy este de părere că BBC Earth oferă emisiuni care sunt complet diferite, inovatoare, explozive și pline de adrenalină față de tot ceea ce există acum pe piața din România. Acest proiect a fost lansat la jumătatea anului trecut, iar site-ul BBC. com/Earth a fost deja nominalizat pentru un premiu Webby (Webby Award).

Ceea ce funcționează în rândul tuturor categoriilor de public, ca un fel de "rețetă de succes", sunt emisiunile care se axează pe știință și provocările pe care le poate aduce, dar și un alt domeniu vast, precum cel al științelor naturii.

Din 2015, brandul BBC Earth va lansa la nivel internaţional o serie de programe noi, menite să-i ofere publicului conţinut factual premium.

De ce România?

"România reprezintă o piață importantă pentru noi, este una dintre cele trei piețe importante pentru noi. Prin intermediul portofoliului anterior, prin BBC Knowledge, am început să creăm o legătură cu publicurile din România. Știm că prin BBC Knowledge și prin programele pe care le-am vândut există un interes deosebit pentru aspectele faptice, legate de natură și de de știință, atât din partea cumpărătorilor, cât și din partea publicului. Acest aspect ne dă un indiciu puternic asupra faptului că BBC Earth va fi bine primit aici", susține dl. Percy. 

Cât timp au acordat perfectării și implementării acestui proiect ambițios

"Cred că proiectul global, de îmbunătățire a portofoliului, a început cam în urmă cu doi ani. Când am început să ne dăm seama ce vrem de la acest proiect, când ne-am finisat ideile, am început să căutăm piețe potrivite și, astfel, am ales România", susține oficialul BBC. 

Citește și:  BBC Earth, lansat în România. Nou post TV despre natură și științele naturii

Cum au intrat pe piața din România

"Avem o istorie îndelungată în România, prin intermediul platformelor noastre, astfel că am avut deja acea legătură, acel tip de parteneriat pe care să putem construi. În ceea ce privește brandul BBC Earth și canalul TV, pot spune că a fost un efort global. Consider că ariile pe care BBC Earth le acoperă, precum știința și științele naturii și programele de pionerat ale brandului, au fost dezvoltate printr-o viziune globală. Am făcut numeroase studii, la nivel global, pe 20.000 de persoane, avem deja o moștenire și succesul BBC în domeniul științelor naturii, avem o experiență de 60 de ani în producerea de astfel de materiale. Avem o expertiză în a aduce pe piață diferite inovații în crearea de produse în domeniul științelor naturii, atât din punct de vedere tehnic, cât și prin modul în care dăm viață acestor povești. Astfel, am observat că prin BBC Knowledge a existat un interes foarte mare pentru acest tip de programe, așa că apariția BBC Earth va fi, cu siguranță, o alegere logică pentru public, deoarece este de o calitate superioară în acest domeniu", a explicat acesta.

Ce fel de emisiuni pot fi urmărite de telespectatori

"Vom aduce pe ecrane cele mai frumoase locuri din lume, dar și cele mai fascinante povești despre Univers. Universul este mult mai mult decât planeta Pământ, așa că naște cele mai mari întrebări și curiozități. Avem cam trei mari arii pe care acest canal le va dezvolta. este vorba despre partea de științe ale naturii, pentru care suntem faimoși, și materiale care sunt deja de trei-patru ani în proces de dezvoltare. În acest documentare prezentăm modul în care diferite specii se luptă pentru viață, cum cresc, cum se dezvoltă, cum se manifestă în natură, având parte de diferite încercări pentru a supraviețui, cum își construiesc o casă sau își găsesc un partener pentru împerechere. Apoi, cum își cresc proprii pui și cum îi apără de pericolele din exterior. Este uimitor de urmărit!

Despre partea de Univers, aici se pun cele mai mari întrebări: cum a apărut Universul, de unde venim, care este locul nostru în Univers și... noi facem știința accesibilă". 

Cine a lucrat pentru a da viață acestor documentare

"Avem deja o experiență îndelungată în domeniu, așa că îi avem în echipă pe cei mai buni și recunoscuți experți din lume. În ceea ce privește partea de știință, producătorii au creat o superbă rețea de relații cu cercetători, lucrând cu aceștia pentru a pune cap la cap aceste proiecte. Human Universe este prezentat, spre exemplu, de profesorul Brian Cox, expert în știință. David Attenborough oferă o perspectivă asupra științelor naturii, este dificil să găsesc un superlativ pentru profesorul David Attenborough!", a spus dl. Percy cu încântare.

Cui îi este destinat acest canal TV

"Este destinat vizionării de către întreaga familie, este pentru toată lumea! Prezintă aceste întrebări universale la care toți vor să audă răspunsuri, așa că toți ar fi interesați. Din ceea ce am observat la nivelul piețelor, astfel de programe sunt pe gustul tuturor. Există o emisiune care a început în anii '60, Deadly Pole to Pole, care este destinată telespectatorilor mai tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, prezentată de Steve Backshall. Are o energie fantastică, știe tot despre tot ceea ce ce poate ști și intră în contact direct cu diferite vietăți, ceea ce atrage publicul". 

Acesta a explicat faptul că pentru a surprinde viața micilor animale, realizatorii folosesc mecanisme robotizate care sunt create pentru a imita aspectul ființelor pe care vor să le surprindă în mediul lor natural. Astfel, pentru a filma de la mică distanță pinguinii, aceștia folosesc un robot care are forma unui pinguin.

Televiziunea la un nivel superior

"Avem materiale la care am început să filmăm în urmă cu patru-cinci ani, pentru a urmări anumite aspecte de-a lungul timpului. De asemenea, avem acum, 'pe țeavă', proiecte care vor fi disponibile tot peste patru-cinci ani, în 2019. Sunt foarte încrezător în acest proiect, în BBC Earth, deoarece BBC investește acum, la nivel global, mai mulți bani acum decât în trecut în conținut, mai mulți bani în conținut pe științele naturii, iar planurile noastre se întind deja pe următorii patru ani".

Astfel, momentan, la nivel global, BBC investește aproximativ 30 de milioane de euro, iar suma aceasta este în creștere.

Cum poate fi accesat BBC Earth

"Avem un website, BBC. com/Earth și o pagină de Facebook, BBC Earth, dar care susțin proiectul la nivel global", a mai spus Nick Percy pentru DC News. 

Începând cu luna aprilie, BBC Knowledge devine BBC Earth, beneficiind de o investiţie sporită în conţinut nou şi difuzat în premieră. Lansările viitoare ale noului brand global vor fi comunicate la momentul potrivit.

BBC Earth este un brand factual global care îşi propune să inspire publicul din Marea Britanie şi din întreaga lume cu peisaje, poveşti şi personaje incredibile din lumea naturii. Din punct de vedere comercial şi internaţional, brandul este gestionat de BBC Worldwide, divizia comercială a BBC.

Încă de la lansare, brandul s-a dezvoltat prin mai multe platforme de televiziune, evenimente live, social media, atracţii turistice, lansări şi proiecţii în cinematografe şi online pe BBC.com. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel