BANI pentru REVOLUȚIONARI: Ministrul Finanțelor a anunțat cine va beneficia de noile drepturi

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a vorbit, vineri, la DCNews Live, despre situația celor peste 16.000 de revoluționari din România.

Ministrul Finanțelor a anunțat că aproximativ o treime dintre cei cu certificat de revoluționar vor beneficia de anumite sume de bani, plata urmând să se facă cel târziu la jumătatea lui 2015.

Vezi și: EXCLUSIV! Suprataxă pentru anumite clădiri. Cât vor plăti românii

"Depinde de noi, în sensul în care noi am alocat acești bani pentru revoluționari, deși aici a existat o condiție pe care Secretariatul de Stat al Cultelor a dorit s-o pună prin Ordonanță, și anume ca din cei 16.100 - 16.200 de luptători care astăzi sunt în evidență, toți să rămână cu acest certificat de revoluționar, care unii spun că a fost luat într-un fel, în altul - nu vreau să comentez acest aspect. Cadrul acesta spune în felul următor: 'Cei care au participat până în 22 decembrie la Operă, la Universitate, la Televiziune și au 1-2 martori primesc suplimentar, pe lângă certificat, un fel de timbru și vor intra și în plată, plata care a fost suspendată trei ani de zile. Această analiză, conform Ordonanței, ar trebui să se facă în șase luni. Dar, începând după două-trei luni, ar trebui să intre în plată. Chiar dacă intri în martie în plată, primești și banii din ianuarie. Dacă intrii în iulie, primești și banii din ianuarie. 

Bineînțeles că există o nemulțumire, că înțeleg că undeva la o treime dintre revoluționari se califică. Normal că celelalte două treimi n-au cum să fie deloc fericiți, dar trebuie să înțeleagă că statul atâta își permite financiar, iar ceilalți ori au beneficiat de niște drepturi, ori au deja în Ordonanță anumite drepturi de care beneficiază - sunt scutiri, sunt facilități de care dlor, 25 de ani au beneficiat și urmează să beneficieze, iar cei care cu adevărat au fost acolo - e foarte greu să stabilim ce înseamnă acest 'cu adevărat' , dar sper ca aceste comisii de la Secretariatul de Stat al Cultelor să ni-i arate pe cei mai merituoși dintre cei merituoși - să primească și o remunerație lunară"

Citește și: Veste bună pentru șoferi, despre acciză și prețul benzinei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel