EXCLUSIV  Banciu - Tolontan, episod neștiut. "I-a părut rău pentru decizia pe care o luasem"

Radu Banciu a intrat în presă neștiind să răspundă la nicio întrebare adresată de Cătălin Tolontan la interviul de angajare la ProSport, dar a reușit să răzbească datorită talentului de a scrie. Jurnalistul a bătut la ușa lui Tolontan pentru că îl considera diferit, simțea că pot comunica, lucru care s-a și întâmplat.

Într-un interviu pentru DC News, Radu Banciu a povestit cum a debutat în presă.

"În 1997, la ProSport, am ajuns dintr-un singur motiv. M-am dus acolo pentru că bănuiam că Tolontan este genul de om în fața căruia poți să vorbești și poți să îi spui părerea ta chiar dacă nu ești de acord cu el, lucru care s-a întâmplat. M-am dus și i-am spus că nu știu să fac nimic, nu mai lucram în domeniul acesta, nu publicasem nimic. Tolontan m-a trimis să fac o cronică de meci. Am făcut-o, i-a plăcut și a spus că mă mai trimite la un meci. După aceea, m-au luat o lună în probă. Eu nu mai lucrasem până atunci la computer, ceilalți aveau un avans de câteva luni față de mine. Eu îl văzusem pe Tolontan de câteva ori la televizor, la emisiunile de analiză sportivă, și mi s-a părut că este integru. Tolontan nu mi-a impus niciodată nimic. A existat un curent de simpatie între noi. Am fost singurul cetățean care a intrat de pe stradă la ProSport. Acolo toată lumea venea cu referințe, după ce făcuse ceva, după ce lucrare în presă", ne-a spus jurnalistul de la B1 TV.

[citeste si]

După doi ani de ProSport, Radu Banciu a plecat, iar lui Cătălin Tolontan i-a părut rău pentru hotărârea pe care jurnalistul o luase.

"Eu nu cunoșteam pe nimeni și nu făcusem nimic până atunci și, pe principiul că știu să scriu, am talent, am bătut la această ușă. După o lună de probă, am fost angajat. Eram prototipul de om care merita să intre în presă. Sunt convins că dacă nu aș fi bătut la acea ușă, nu aș fi făcut presă. Aș fi intrat în alt domeniu, să zicem în lumea turismului. Am făcut și o facultate de turism în Franța, deci nu era nenorocire. Nu am rămas mult la ProSport. Doi ani mai târziu am avut o ofertă dublă de salariu de la GSP. 25 de persoane au plecat atunci de la ProSport. Mi se oferise postul de editorialist. Lui Tolontan i-a părut rău că plec, dar nu mai aveam ce să fac acolo în condițiile în care aveam alte oportunități. Noi nu eram prieteni, eram într-o industrie în care fiecare încerca să-și facă treaba. Eu nu eram protejat sau avantajat la ProSport. Cum am intrat eu în presă nu cred că a mai intrat nimeni după 1989. Adică să nu te recomande nimeni, să spui că ești bâtă la orice... Eu, la nicio întrebare a lui Tolontan, nu am răspuns pozitiv", a mai zis Radu Banciu în exclusivitate pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel