Avocat: Mitropolitul Ardealului nu a avizat cartea scrisă de Becali, ci doar a binecuvântat-o

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a refuzat să facă declaraţii la ieşirea din sediul DNA, după ce a fost audiat, în calitate de martor, în dosarul privind redactarea unor lucrări ştiinţifice de către deţinuţi

Laurenţiu Streza a coordonat o carte scrisă în detenţie de Gigi Becali cu titlul 'Iubirea Milostivă şi Mântuitoare', apărută la editura 'Seculum'.

'Tot ce a fost de declarat, s-a declarat. Vă mulţumesc foarte mult! Dumnezeu să vă ajute!', le-a spus mitropolitul ziariştilor la ieşirea din sediul DNA.

În schimb, avocatul mitropolitului, Daniel Ionaşcu, a explicat că Laurenţiu Streza nu a coordonat sau avizat cartea lui Becali, ci doar a binecuvântat-o, la cererea unui călugăr de la Muntele Athos.

'Preasfinţia sa nu a avizat cartea, ci a binecuvântat-o. Aşadar, fiecare dintre dumneavoastră amintiţi-vă că este imposibil să nu vă fi trecut prin mână cel puţin o dată un acatist, o care din aceea mică sau orice carte tipărită în biserică. Aşadar, nu există carte care apare în biserică să nu aibă binecuvântarea unui vicar, că este mitropolit, că este episcop. Un părinte de la Muntele Athos a mers la Preasfinţitul şi i-a cerut să îi dea o binecuvântare domnului Becali, în aşa fel încât acesta să scrie în viitor o carte. Nu s-a pus problema vreunui capital de nicio natură, nici juridică şi nici materială. Nu s-a pus problema ca aceasta să fie o contravaloare', a spus Daniel Ionaşcu.

[citeste si]

Avocatul a adăugat că nu s-a pus problema ca Gigi Becali să facă sponsorizări către Biserică în schimbul binecuvântării acelei cărţi.

El a mai spus că de fapt cartea a fost scrisă de călugării de la Muntele Athos, iar Becali a pus doar titlul.

'Domnul George Becali nu este cel care a cerut, ci au cerut călugării de la Muntele Athos care au scris lucrarea. Această lucrare este un co-autorat. Titlul este al autorului, însă corectura, grafica, textul şi tot ce este acolo a aparţinut de la Muntele Athos. Un călugăr de la Athos este cel care îi cere Preasfinţitului această binecuvântare, nu domnul Becali. Binecuvântarea a fost dată pentru scrierea lucrării. Cartea nu era scrisă. Când s-a dat o binecuvântare, domnul Becali poate să o folosească unde apreciază domnia sa, însă răspunderea nu este a celui care dă binecuvântarea', a afirmat avocatul.

Gigi Becali a beneficiat de eliberare condiţionată, după ce pedeapsa i-a fost redusă în urma redactării a cinci cărţi: 'Iubirea Milostivă şi Mântuitoare' - coordonator Laurenţiu Streza, 'Becali. Parlamentul Europei şi Parlamentul României' - coordonator Dan Pavel, 'Muntele Athos. Patria Ortodoxiei' - coordonator Teodosie, 'Steaua şi Becali' - coordonator Cojocaru Viorel, 'Becali şi Politica. Începuturile' - coordonator Dan Pavel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel