AVION DOBORÂT în UCRAINA. Datele de pe cutiile negre, extrase

AVION DOBORÂT în UCRAINA. Experţi din cadrul Biroului britanic de anchetă AAIB au început, miercuri după-amiaza, să extragă datele din cele două cutii negre ale avionului care efectua zborul MH17 şi care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, doborât de o rachetă, a anunţat Ministerul britanic al Transporturilor, relatează AFP.

AVION DOBORÂT în UCRAINA. Biroul britanic pentru anchete asupra accidentelor aeriene - AAIB - "este pe cale să extragă date care vor alimenta ancheta internaţională", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului britanic.

AVION DOBORÂT în UCRAINA. Cele două cutii negre ale avionului malaysian au fost transferate de către anchetatori din cadrul Biroului olandez pentru Securitate (OVV) AAIB la Farnborough, la sud-vest de Londra, a anunţat anterior ministerul într-un comunicat.

AVION DOBORÂT în UCRAINA. Cutiile negre, care permit înregistrarea conversaţiilor din cabina piloţilor şi datele tehnice de zbor, vor fi examinate una după cealaltă.

"Ei cred că această operaţiune ar putea să dureze 24 de ore în cazul fiecărei cutii în parte. Acest lucru ar putea necesita mai mult sau mai puţin timp în cazul în care cutiile sunt avariate", a adăugat ministerul.

VEZI ȘI: SUA: Separatiștii au doborât "din greșeală" zborul MH17 

AVION DOBORÂT în UCRAINA. AAIB anunţă pe site că rolul său este să determine cauzele accidentelor, "dar nu să stabilească responsabilităţile".

AVION DOBORÂT în UCRAINA. Într-o a doua fază, analizarea informaţiilor conţinute de aceste înregistrări de zbor "ar putea să necesite mai multe săptămâni", a anunţat OVV, care conduce ancheta internaţională asupra cauzelor catastrofei în care au murit 298 de persoane.

"În cazul în care ancheta dezvăluie activităţi criminale sau teroriste, aceste informaţii vor fi transmise ulterior autorităţilor vizate", a adăugat OVV.

AVION DOBORÂT în UCRAINA. În total 24 de persoane fac parte din echipa internaţională de anchetatori, în care sunt reprezentate Ucraina, Malaysia, Australia, Franţa, Germania, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, dar şi Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel