Aristotel Căncescu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri noaptea arestarea preventivă pentru 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, într-un dosar în care este acuzat de DNA pentru fapte de corupție.

Instanța a admis o contestație a DNA, după ce pe 8 octombrie un alt complet tot de la ÎCCJ respinsese propunerea procurorilor de arestarea preventivă. Decizia este definitivă, președintele CJ predându-se vineri noaptea la arestul poliției din Brașov. 

Aristotel Căncescu este acuzat de luare de mită, trafic de influență, cinci infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfășurate în perioada noiembrie 2006 — noiembrie 2014, fiind legate de activitatea lui Aristotel Căncescu și Radu Ispas, care și-au folosit funcția publică pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA și SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care reprezentau aceste firme de casă, Ioan Pascu și Gabriel Bâgiu.

Citește și: Aristotel Căncescu: Nu m-am îmbogățit cu niciun leu din funcția de președinte al CJ Brașov

"Aceste două firme dețineau cvasi-totalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu. (...) Infracțiunile de abuz în serviciu în dauna CJ Brașov comise în favoarea SC Ramb Sistem SRL, prin acordarea preferențială a două contracte în 2007 și 2008, firmă reprezentată de inculpatul Bîgiu Gabriel, au fost posibile prin abuzul în serviciu exercitat de către inculpatul Căncescu. Din probele administrate până în acest moment al cercetărilor a rezultat bănuiala rezonabilă că, în schimbul decontării abuzive a sumelor de bani în cuantum total de 664.180,54 lei către SC Ramb Sistem SRL, această societate ar fi realizat un teren de tenis la reședința președintelui Consiliului Județean Brașov situată în localitatea Râșnov", se arată în referatul DNA.

CJ Brașov și SC Ramb Sistem au încheiat în perioada 2007 — 2008 contractele: "Reabilitare, amenajare refuncționalizare Complex de agrement Tâmpa", în valoare de peste 8 milioane lei, suplimentată prin act adițional cu încă peste 5,5 milioane lei, pentru care "în realitate datorită acțiunii infracționale abuzive a lui Căncescu" s-a achitat din bugetul public al CJ Brașov suma de aproximativ 264.000 lei, ce reprezintă plată nejustificată; și "Amenajare suprafețe de joc — terenuri sportive la Liceul "Andrei Șaguna"", în valoare de peste 1,7 milioane lei, pentru care "în realitate datorită acțiunii infracționale abuzive a lui Căncescu" s-a achitat din bugetul public al CJ Brașov suma de peste 400.000 lei ce reprezintă plată nejustificată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel