ANAF-ul pune câinii la graniță

Autoritatea Vamală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a anunțat astăzi reoperaționalizarea echipelor mobile canine, ca parte esențială a unui nou plan de măsuri de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, a traficului cu droguri și a crimei organizate.

Demonstrația practică a abilităților câinilor special instruiți pentru depistarea țigaretelor ilegale, a drogurilor și a numerarului ilicit a avut loc la Centrul de Instruire Echipe Mobile, Formare Echipe Canine şi Întreţinere a Dresajului, din Giurgiu.

„Strategia Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF) pentru perioada 2013-2017 include, printre direcțiile principale de acțiune, îmbunătățirea eficienței colectării şi combaterea evaziunii fiscale. Obiectivul este de fapt creșterea veniturilor bugetare. Astfel, statul este capabil să susțină creșterea economică, finanțarea proiectelor vitale pentru societate, precum și să asigure protecția socială a cetățenilor săi. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, reforma ANAF se află în linie dreaptă. Trebuie să avem un dialog constructiv cu mediul de afaceri pentru a reuși, de ambele părți, să îmbunătățim modul de lucru, în vederea reducerii decalajului veniturilor colectate, calculate ca pondere în PIB, față de media europeană. Pentru 2016, vizăm finalizarea cu succes a programului derulat împreună cu Banca Mondială, de modernizare a infrastructurii și procedurilor instituției. De asemenea, vom continua eforturile de combatere a evaziunii fiscale, pentru a crea un mediu economic corect și echitabil pentru toți contribuabilii. În acest sens, salutăm planul de măsuri al Autorității Vamale, în vederea combaterii traficului cu produse accizabile și în special cu țigarete, a căror comercializare ilegală aduce prejudicii importante bugetului de stat", a declarat Dragoș Doroș, președintele Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF).

„Acțiunea de reoperaționalizare a echipelor canine face parte dintr-un plan amplu de măsuri, care vizează combaterea comerțului ilegal cu țigarete și a traficului cu droguri, activități infracționale care determină pierderi bugetare și încurajează crima organizată. Un singur punct procentual recuperat de piața legală din contrabanda cu țigarete reprezintă încasări suplimentare la bugetul de stat de circa 35-40 milioane de euro. În consecință, pentru a deveni un actor principal în domeniul securizării frontierelor, a protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene în această parte a continentului și pentru a ne majora semnificativ contribuția la îndeplinirea obiectivului comun, de creștere a veniturilor la buget, vom intensifica dialogul și colaborarea fructuoasă cu autoritățile vamale din țările vecine, cu instituțiile interne și internaționale de aplicare a legii, precum și cu mediul de afaceri. În același timp, vom continua acțiunile de combatere a grupărilor infracționale organizate și a fraudelor vamale. Totodată, pe lângă reoperaționalizarea echipelor canine, vom continua perfecționarea profesională a lucrătorilor vamali, precum și procesul de modernizare a echipamentelor utilizate și a procedurilor de lucru", a declarat Dorel Fronea, vicepreşedinte ANAF şi coordonator al Autorității Vamale.

În punctele vamale din România sunt active 43 echipe canine mobile, dintre care 31 sunt dedicate detectării țigaretelor ilegale, 10 au dublă specializare (droguri și produse din tutun), iar 2 au triplă specializare (droguri, numerar și produse din tutun). Echipele specializate în depistarea țigaretelor și a numerarului funcționează în baza Protocoalelor de colaborare convenite între Autoritatea Vamală și companiile din industria tutunului, reînnoite în anul 2014.

Centrul de formare din Giurgiu a fost înfiinţat la finele anului 2004. Fiecare echipă este formată dintr-un lucrător vamal, un câine dresat pentru depistarea produselor ilegale sau a numerarului și un mijloc de transport amenajat special. Antrenamentul unei echipe canine durează circa trei luni. Anual, fiecare echipă revine în centru pentru un antrenament de întreţinere de o săptămână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel