ALEGERI SUA 2016. A doua dezbatere în direct între Hillary Clinton și Donald Trump-VIDEO

Hillary Clinton și Donald Trump s-au întâlnit, duminică seara, la Universitatea Washington din St. Louis, Missouri, pentru a doua dezbatere din campania pentru alegerile din 8 noiembrie, transmisă în direct la marile posturi de televiziune.

Donald Trump a lansat  ostilitățile înainte de începerea dezbaterii. Cu două ore înainte, el a organizat la St. Louis o conferință de presă împreună cu femeile care îl acuză de hărțuire sexuală pe fostul președinte Bill Clinton sau de agresiune pe soția acestuia în perioada în care era procuror, transmit Reuters și dpa.

"Aceste patru femei foarte curajoase au cerut să fie aici", a declarat Donald Trump, alături de Juanita Broaddrick, Paula Jones, Kathleen Willey și Kathy Shelton.

Pentru echipa de campanie a lui Hillary Clinton, conferința de presă organizată de Donald Trump nu a reprezentat o surpriză, fiind este "un act disperat" și "un truc" pentru a abate atenția de la adevăratele probleme.

În momentul intrării pe scenă, cei doi candidați și-au zâmbit, însă nu și-au dat mâna, subliniază DPA.

Întrebat de prezentatorul CNN Anderson Cooper despre afirmațiile sale sexiste și obscene făcute în 2005, dezvăluite vineri, Donald Trump a răspuns că a fost "o discuție de vestiar", dar "nu este mândru de ce a făcut" El a adăugat că are "mult respect pentru femei", după care a promis că va învinge gruparea jihadistă Stat Islamic.

Invitată să reacționeze, Hillary Clinton a afirmat că înregistrările dezvăluite vineri "reprezintă exact cine este" Donald Trump.

În cele din urmă, Donald Trump l-a atacat pe fostul președinte Bill Clinton. "El a maltratat femeile. Hillary le-a atacat, patru dintre ele sunt aici în seara asta", a spus el.

După ce a respins acuzațiile lansate de Donald Trump în legătură cu soțul ei, Hillary Clinton a dat asigurări că sunt false și a citat-o pe actuala primă Doamnă, Michelle Obama: "Când încearcă să coboare discuția, încearcă să o ridici".

Hillary Clinton a contraatacat și l-a acuzat pe Trump că l-a criticat pe tatăl unui soldat musulman ucis în Irak, a insultat un judecător, și-a bătut joc de un reporter cu dizabilități, fără să își ceară scuze vreodată.

Candidatul republican a promis că, dacă va fi ales, va numi un procuror special pentru a efectua o anchetă în legătură cu Hillary Clinton și să facă lumină în afacerea e-malurilor private din perioada în care a ocupat funcția de secretar de stat.

"Dacă câștig, voi da ordin ministrului meu de justiție să numească un procuror special ca să facă lumină în legătură cu situația ta, pentru că niciodată nu au fost atâtea minciuni, atâtea lucruri ascunse", a afirmat el.

"A fost o greșeală. Am folosit un cont privat. Îmi asum vina. Îmi pare rău. Dar după mai mulți ani de anchetă nimic nu a arătat că cineva s-a folosit de e-mailurile pe care le-am trimis", a răspuns Hillary Clinton.

În legătură cu sistemul asigurărilor de sănătate introdus de președintele Barack Obama, Donald Trump a afirmat că "Obamacare este o adevărată fraudă".

În ce privește războiul din Irak, Donald Trump a acuzat-o pe Hillary Clinton că a susținut trimiterea de trupe americane, iar fostul secretar de stat i-a reproșat același lucru.

O tânără musulmană prezentă în sală i-a întrebat pe cei doi candidați la președinția SUA despre ascensiunea islamofobiei.

"Aveți dreptate în legătură cu islamofobia, este un lucru regretabil", a răspuns omul de afaceri care a afirmat în trecut că, dacă va fi ales, va interzice accesul musulmanilor pe teritoriul SUA. El a adăugat că, totuși, "există o problemă cu islamul" și i-a îndemnat pe musulmani să denunțe cazurile suspecte.

La rândul ei, Hillary Clinton a răspuns că vede "America ca pe un loc unde toată lumea își are locul și contribuie la comunitate".

Fostul secretar de stat a acuzat Rusia că încearcă să influențeze alegerile americane din noiembrie în favoarea lui Donald Trump. "Niciodată în istoria țării noastre nu ne-am găsit în situația în care un adversar, o putere străină să facă atâtea eforturi pentru a influența rezultatul acestor alegeri", a declarat Hillary Clinton, adăugând că sunt făcute în favoarea adversarului ei republican.

"Îi acuză pe ruși pentru a încerca să-mi păteze reputația. Nu primesc niciun împrumut din Rusia", a răspuns omul de afaceri.

Donald Trump a criticat programul adversarei sale care vrea să taxeze persoanele cu venituri foarte mari. Hillary Clinton i-a răspuns: "Vrea să facă un mare cadou celor mai bogați. Dacă aplică reducerile de impozite despre care vorbește, asta înseamnă că vor crește cele pentru clasa mijlocie", a precizat candidata democrată, înainte de a reaminti că Donald Trump nu a plătit impozite timp de aproape 20 de ani.

Cotidianul New York Times a dezvăluit la 1 octombrie că Trump a evitat, în mod legal, să plătească impozite timp de 18 ani după ce a declarat în 1995 pierderi de 916 milioane de dolari.

Întrebat în legătură cu neplata impozitelor, el a afirmat că "s-a descurcat pentru a nu plăti". "Ca toți donatorii lui Hillary", a punctat el.

[citeste si]

"Timp de 30 de ani, ea nu a făcut nimic. Ea nu face decât să vorbească (...) Și are o capacitate defectuoasă de a face aprecieri în legătură cu impozitele, cu Siria, Irakul", a mai atacat Donald Trump, aducând discuția spre politica internațională.

El a criticat politica promovată de Barack Obama în Siria. "Rusia, Iranul și (președintele Bashar) Al-Assad luptă împotriva SI", a dat asigurări omul de afaceri. În schimb, Hillary Clinton a propus să îi înarmeze pe kurzi pentru a alunga luptătorii jihadiști și să nu trimită trupe la sol.

Pe de altă parte, ea a cerut o anchetă asupra Rusiei în legătură cu crimele de război din Siria.

În cursul dezbaterii, Donald Trump s-a arătat în dezacord cu candidatul său la vicepreședinție, Mike Pence, în privința Siriei și a strategiei pentru a lupta împotriva SI. Mike Pence a cerut ca forțele lui Bashar Al-Assad să fie atacate direct. Până în prezent, Donald Trump nu și-a prezentat propria strategie, în pofida insistențelor jurnaliștilor.

Hillary Clinton a dat asigurări că "nu are nicio problemă cu partizanii lui Trump", după ce în urmă cu aproape o lună a afirmat că jumătate dintre aceștia sunt "jalnici". "Este mânată de ură", a contraatacat omul de afaceri.

În pofida numeroaselor atacuri de o parte și de alta, dezbaterea s-a încheiat cu un frază simpatică de la adversar la adversar. Donald Trump a surprins salutând personalitatea combativă a lui Hillary Clinton care, la rândul ei, a spus că un lucru pozitiv în favoarea lui sunt copiii săi. După schimbul de complimente, la final cei doi și-au strâns mâinile. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel