ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Justiția "antrenează" politicieni cât pentru două echipe de fotbal în campanie

În primele două săptămâni ale campaniei prezidențiale, zeci de politicieni de prim rang, parlamentari sau oameni de afaceri cu influență în politică au trecut pragul DNA sau au ajuns după gratii. DC News a centralizat toate numele și dosarele care au intrat în vizorul Justiției în această perioadă sau care au sfârșit în cătușe.

• Începerea acțiunii penale și audieri

Dosarul mită la Consiliul Județean Brașov

- 7 octombrie - Aristotel Căncescu (PNL), președintele Consiliului Județean Brașov, pus sub urmărire penală și reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, cinci infracțiuni de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu. Căncescu este acuzat că oferea preferențial contracte din bani publici;

- 10 octombrie - DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Ion Diniță (PC) pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat statul cu peste 7,6 milioane de euro, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului.

Dosarul retrocedărilor ilegale

- 15 octombrie - Procurorii Serviciului Teritorial Brașov anunță că efectuează cercetări în București, Covasna și Bacău ce vizează infracțiuni de corupție ce au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier și 100 de hectare de teren agricol. Deputații Ioan Adam (PSD), Viorel Hrebenciuc (PSD) și senatorul Ilie Sârbu (PSD) sunt urmăriți penal în dosarul retrocedărilor ilegale;

- 17 octombrie - DNA cere încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc.

Dosarul Microsoft

- 16 octombrie - DNA face pecheziții în 56 de locații din București și Ilfov, în dosarul Microsoft. Vizați de acțiunea anchetatorilor sunt omul de afaceri Remus Truică, fostul șef al SIE, Cătălin Harnagea, și omul de afaceri Dorin Cocoș;

- 20 octombrie - Fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, este audiat la DNA.

Nume importante în dosar: Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Gabriel Sandu, Mihai Tănăsescu, Șerban Mihăilescu, Valerian Vreme, Adriana Ticău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu - toți foști miniștri; în dosar apar și numele Prințului Paul și cel al Prințesei Lia. În dosar este vehiculat și numele unui ministru în funcție, Atilla Korodi. În document se arată că inculpați din dosarul retrocedărilor ilegale susțineau că vor lua legătura cu Attila Korodi pentru a interveni pe lângă directorul Romsilva, Adam Crăciunescu.

Dosarul amnistie în schimbul șefiei PSD

- 20 octombrie - Viorel Hrebenciuc (PSD) este urmărit penal într-un dosar distinct de cel al retrocedărilor. Procurorii îl acuză că-și folosea influența pentru a afla dacă este interceptat;

- 20 octombrie - Purtătorul de cuvânt al social-democraților, Dan Șova (PSD), este urmărit penal pentru trafic de influență, după ce Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis că-l ajută să preia șefia PSD în schimbul inițierii unei propuneri legislative privind amnistia și grațierea.

Dosar AVAS

- Teodor Atanasiu (PNL, vicepreședinte), este audiat în calitate de martor la 9 octombrie de către Direcția Națională Anticorupție. procurorii DNA l-au întrebat despre procedurile care trebuiau urmate la transferarea de acţiuni de la Turceni şi Rovinari către fosta Societate de Închidere Mine, într-un dosar în care sunt vizaţi directori ai complexurilor energetice.

• Condamnări

Dosarul Rompetrol - condamnare Sorin Roșca Stănescu

- 7 octombrie - Senatorul Sorin Roșca Stănescu (PNL) este condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol, sub acuzația de utilizare a informației privilegiate și aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Dosarul "Casă pentru mama"

- 15 octombrie - Veteranul pesedist Miron Mitrea (PSD) este condamnat la doi ani de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că a primit 300.000 de euro mită sub formă de construcție la o casă aparținând mamei sale. Decizia nu este definitivă.

Dosarul Rafo

- 18 octombrie - Omul de afaceri Marian Iancu, unul dintre cei mai bogați români, este condamnat la 12 ani de închisoare cu executare de către Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel