Urmărește emisiunea live


ALEGERI LOCALE 2016. Contre între Sturzu și Dragnea pe tema legii alegerilor

ALEGERI LOCALE 2016. Deputatul neafiliat Mihai Sturzu a avut un schimb de replici cu liderul PSD, Liviu Dragnea, luni, la 'Ora premierului', pe marginea alegerilor locale în două tururi de scrutin.

Mihai Sturzu a dat citire unui pasaj din programul de guvernare în care apărea şi prevederea referitoare la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, însă Liviu Dragnea i-a transmis că acel document la care face referire nu există.

'Amendarea legislaţiei electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primar şi preşedinţi de consilii judeţene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenţi, posibilitatea asocierii unor independenţi pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării secţiilor de votare pentru diaspora acolo unde este o prezenţă semnificativă a cetăţenilor români (...) - Respectaţi-vă programul de guvernare', a declarat Sturzu, în plenul Camerei Deputaţilor, menţionând că a citat din programul de guvernare.

El a adăugat, la finalul dezbaterii, că premierul Cioloş 'una a spus străzii şi altceva a semnat cu Dragnea şi compania'.

'Ce s-a întâmplat astăzi în Parlament a fost o mostră perfectă a faptului că, din păcate, domnul Cioloş una a spus străzii, care l-a făcut prim-ministru, şi altceva a semnat cu domnul Dragnea şi compania în ceea ce a trecut ca ulterior adevăratul program de guvernare. Eu am ţinut să-i aduc aminte astăzi domnului Cioloş că este prim-ministru datorită unor oameni care vor ca în România clasa politică să se reformeze. Din păcate, astăzi am constatat că nu există această voinţă, domnul Dragnea, domnul Cioloş, domnul Blaga sunt exact aceiaşi oameni pe care îi ştim de ani de zile şi, din păcate, lupta pentru a schimba clasa politică din România mai are mult de dus de-acum înainte', a punctat Sturzu.

În context, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat că Mihai Sturzu 'a făcut o mare gafă' citind un document care nu există.

'Am constatat că încă mai sunt mulţi care vorbesc mai mult decât citesc. Domnule Sturzu, aţi făcut o mare gafă. Aţi citit un document care nu există. În programul de guvernare al Guvernului Cioloş varianta oficială aprobată nu există această prevedere. Sfatul meu este uitaţi-vă pe documentele oficiale, pentru că boala asta în care ne hrănim cu informaţii 'adevărate' de pe surse, de pe internet, fără să consultăm documentele oficiale, produce foarte multe efecte negative asupra sănătăţii unora', a afirmat Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel