Adrian Năstase cere autorităților române grațiere colectivă pe modelul SUA

Fostul premier Adrian Năstase atrage atenția asupra deciziei Statelor Unite de a elibera peste mai puțin de o lună aproximativ 6.000 de deținuți din închisorile federale și consideră, ironic, că ar trebui să se comunice americanilor, "sub formă de protest", că "noi nu abdicăm de la principiul supra-aglomerării pușcăriilor". De asemenea, fostul prim-ministru propune, în același stil, semnarea unui pact la Cotroceni care să consfințească faptul că în următorii 25 de ani nu se va aproba nicio lege de grațiere colectivă și transmite o recomandare și pentru unii dintre jurnaliști care au călătorit în ultimii ani pentru studii în SUA.

"Stimate MCV, stimate ministru al justitiei, stimați președinți ai României, ai Camerei Deputatilor si Senatului, stimate ambasador Maior,

In SUA, vor fi grațiate mii de persoane. Este compatibila oare aceasta măsura cu statul de drept, pentru ca in România nu este. Si poziția ambasadei americane la București sau cea a liderilor politici americani in vizita in România a fost foarte clara in aceasta privința. Cred ca poziția ferma si principiata a MCV si a autorităților din România in sensul ca noi nu abdicam de la principiul supra-aglomerării pușcăriilor ar trebui comunicata sub forma de protest si americanilor. Propun, in acest sens, ca ambasadorul nostru la Washington sa cheme la ambasada pe secretarul de stat american sau pe unul din adjuncții săi pentru a le comunica acest protest. Iar noi, desigur, sa ne păstrăm poziția noastră înțeleapta in aceasta privința, poziție sprijinita atât de partidele istorice cât si de cele post-Revoluționare. Cred ca a venit momentul ca toate partidele parlamentare sa meargă la Cotroceni pentru a încheia un pact in sensul ca in următorii 25 de ani nu vor aproba nicio lege de grațiere colectivă.

PS rog unii jurnaliști care au călătorit in ultimii ani pentru studii in SUA sa nu citească aceasta știre. Ar trebui s-o ignore", este postarea de astăzi, intitulată "Miercurea neagră din SUA", a fostului premier Adrian Năstase, pe blogul personal, după ce a citit că SUA vor elibera 6.000 de deținuți din închisori federale.

SUA eliberează 6.000 de deținuți din închisori federale

Potrivit Agerpres, eliberarea deținuților din SUA, programată pentru 30 octombrie — 2 noiembrie, este o măsură menită a reduce supraaglomerarea din închisori și a ușura pedeapsa deținuților care au comis infracțiuni legate de droguri și care au primit pedepse grele în ultimele trei decenii.

Deținuții vor fi eliberați de Biroul pentru Închisori din cadrul Departamentului de Justiție. Majoritatea vor merge în instituții de reeducare și în arest la domiciliu înainte de a fi eliberați sub supraveghere, potrivit presei americane. O treime dintre cei care urmează să fie eliberați sunt cetățeni străini și vor expulzați după eliberare.

Această eliberare înainte de termen survine după o măsură a Comisiei americane pentru condamnări, o agenție independentă care stabilește politicile de condamnare pentru infracțiuni federale. Comisia a redus anul trecut pedeapsa potențială pentru infracțiuni legate de droguri, iar această schimbare este retroactivă.

Acțiunea comisiei survine în paralel cu efortul președintelui american Barack Obama de a acorda clemență unor infractori care au comis infracțiuni legate de droguri, o inițiativă ce a condus la eliberarea a 89 de deținuți.

Comisia pentru condamnări a estimat că schimbarea normelor ar putea avea ca efect ca 46.000 din cei aproximativ 100.000 de deținuți din închisorile federale condamnați pentru infracțiuni legate de droguri să se califice pentru eliberarea înainte de termen.

În închisorile federale se află 206.000 de deținuți, de la aproximativ 25.000 în 1980, potrivit site-ului Biroului pentru Închisori. În total, 1,56 de milioane de deținuți se aflau în închisorile federale și în cele ale statelor americane la sfârșitul anului 2014, potrivit datelor Ministerului Justiției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel