Adevărul despre relația lui Victor Ponta cu Erdogan

Victor Ponta a vorbit, sâmbătă seară la ''Q&A cu Alessandra Stoicescu'', despre relaţia sa cu Recep Tayyip Erdogan.

"Am avut şi am făcut eforturi în acest sens, să am o relaţie specială, foarte apropiată, deja personală, cu toţi premierii din zonă. Nu am crezut niciodată că România va fi o mare putere mondială, cel puţin în viaţa mea, dar să fie un actor important în regiune se poate. Am avut relaţii, şi am şi acum, la nivelul de telefon, de WhatsApp, cu premierul Albaniei, Edi Rama, cu Borisov (n.r. Boiko Borisov, premierul Bulgariei), cu Vucic (Aleksandar Vucic, premierul Serbiei), cu Recep Tayyip Erdogan, care era prim-ministru al celei mai mari ţări din regiune. Singurul prim-ministru cu care nu am reuşit să mă împrietenesc, şi nici nu am făcut eforturi a fost Viktor Orban.

[citeste si]

Trebuia să mă împrietenesc şi cu Orban că în politică nu te iei după plăceri, te iei după interes. Toţi oamenii aceştia au continuat să-mi răspundă la telefon sau să mă vad cu ei atunci când e cazul pentru că eu am considerat că pentru România e important să aibă prieteni în zonă. Parteneriatul cu SUA e foarte bun, dar e departe, a spus Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel