Duță sau MRU: cine pleacă primul?

Victor Ponta nu s-a așezat ca lumea în funcția de președinte PSD până nu a ”tăiat” de pe liste un greucean. A mai schimbat el câte un șef de filială, dar aceste maziliri de mic litraj mai degrabă îndârjesc oponenții din partid, ceea ce, în plină bătălie electorală poate avea un efect devastator. Așa că a dat lovitura la vârf, evident ajutat și de genetică: Geoană are eșecul în sânge, făcând toate greșelile pe care era așteptat să le facă.

Crin Antonescu a avut parte de o atmosferă ceva mai relaxată la PNL, dar nici acolo conducerea operativă a partidului nu este contestată.  Chiar în formula uniunii cu trei lideri, Opoziția este mai coerentă decât Puterea, unde certurile dintre liderii PDL se țin lanț, aliații își urmăresc agenda, iar liderul formal, Emil Boc,  a revenit la dimensiunea sa microscopică, odată cu pierderea fotoliului pe care fusese cocoțat.

Propaganda oficială îl pune pe Mihai Răzvan Ungureanu în poziția de locomotivă a trenului fără roți cu care încearcă să fugă de răspundere  echipa lui Traian Băsescu.

Premierul are un atu : vine după Boc și este ușor să dai impresia de creștere dacă te compari cu groapa Marianelor. Alte motive de optimism nu prea văd.

Modelul pe care și-l doresc pedeliștii este unul al istoriei recente: tehnocratul Isărescu, care a condus guvernul CDR, în 2000. Desigur, cu un MRU mai disciplinat, care nu se va da în lături să-și folosească imaginea în posterele electorale. Isărescu, candidând cu jumătate de gură, a lăsat PNȚCD în ofsaid, conservându-și propria popularitate.

Din păcate pentru MRU,  succesul facil al lui Isărescu nu mai poate fi repetat. Atunci, după un deceniu de prăbușire economică, se înregistra primul an de creștere. După trei ani de haos și schimbări în țară și după nenumărate convulsii politice, în arcul guvernamental, calmul adus de neimplicarea lui Isărescu a fost considerat o soluție genială, suficientă pentru intrarea în normalitate.

Situația, astăzi, se prezintă exact pe dos. Planul lui Ungureanu de a reduce CAS, TVA și de a crește salariile s-a lovit de un niet decisiv, rostit în engleză  de șeful FMI. Vânzările de automobile s-au prăbușit în Europa, prognozele sunt proaste, șansele unei relansări, infime. Nici măcar la nivelul imaginii, Ungureanu n-are ceva de oferit. Imobilismul greilor din PDL, greșelile făcute  și frustrările acumulate de public ar impune măsuri de epurare din aparatul guvernamental și chiar de pedeapsă, în partid.

MRU nu are autoritatea să acționeze în interiorul formațiunilor pe care ar trebui să le tracteze în alegeri. Nu are nici de unde să scoată bani pentru a mulțumi electoratul. Și ,dacă o face, lovește partidele pe care ar trebui să le ajute. De ce s-au luat banii oamenilor, dacă se putea limita jaful ”investițiilor” în săli de sport și terenuri de fotbal în pantă? De ce nu s-au strâns 2 la sută din PIB în plus, în fiecare trimestru, stopând evaziunea încă din 2010, ca să nu moară oamenii în spitale fără medicamente și s-a așteptat anul electoral?

Singura mișcare pe care poate să o facă Ungureanu este să mai taie câte un cap de satrap PDL, atunci când are ocazia ( la oamenii UDMR și UNPR nu prea poate umbla, dacă nu vrea să se întoarcă la catedră înainte de sfârșitul semestrului).

Lucian Duță,  președintele Casei de Asigurări, i-a oferit un bun prilej lui Mihai Răzvan Ungureanu să-l demită. S-a repetat scenariul de la înzăpeziri, când a evitat să schimbe prefecții, ca să dea satisfacție publicului. Premierul a scăpat și momentul în care putea să-l mazilească pe Duță, sau poate limitele în care acționează sunt mult mai strânse decât ne închipuim noi. E posibil ca partidul să nici nu mai mizeze pe o revenire a popularității. Cei care se află la vârf, trag ultimele tunuri și nu sunt dispuși să se dea la o parte. Când s-o sparge buboiul, cap compas Monte Carlo!

Populimea din PDL, UNPR și, mai nou, PNG  se va duce acolo unde îi e locul: în Mișcarea Populară, bineînțeles ghidată de PNȚCD, care a mai ieșit odată din Parlament și știe drumul.