Tipăreşte această pagină
Trimite această pagină prin Email
“Împreună 2012 – Sfârşitul lumii lor”, o nouă mișcare civică pe Facebook
O mână de oameni, majoritatea specialiști din marketing, comunicare, publicitate și IT au demarat o mișcare pe Facebook care încearcă să schimbe ceva în acest peisaj românesc marcat de ample manifestări de stradă îndreptate împotriva stilului de guvernare. Manifestul "Împreună 2012 – Sfârşitul lumii lor" se dorește a fi un strigăt de adunare pentru cei interesați de un viitor mai bun.
Redăm mai jos textul documentului postat pe pagina special creată pe Facebook:
”După douăzeci de ani de înjurat in faţa televizorului, sau de răguşit inutil in stradă, doar pentru a fi dezamăgiţi de aceiaşi politicieni care s-au plimbat pe la toate partidele, e limpede că nu mai avem ce aştepta de la ei. Să ai revendicări de la actualii politicieni şi să te aştepti să le şi rezolve, înseamnă să îi suspectezi de bună-credinţă.
De 20 de ani, a vota în România a însemnat să alegi răul cel mai mic. Mergând pe drumul ăsta, am ajuns sa acceptăm că e ok “să fure, că toţi fură, dar să mai facă ceva şi pentru noi”. Adică să trăim din mila hoţilor. Tu furi de la tine de la serviciu? Nici noi. Și atunci, cât de proşti am fi dacă am încerca din nou aceleaşi soluţii păguboase?!
Partidele actuale nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Nu reprezintă, de fapt, pe nimeni, pentru că nu au fost create să ne reprezinte pe noi, ci pe ei. Ele sunt doar de-a stânga şi de-a dreapta bugetului de stat, pentru că din el se hrănesc şi pentru că au aceiaşi părinţi: foştii activişti şi pasivitatea noastră.
Sila noastră de politică este singura lor şansă, de aceea ne-o cultivă continuu: “toti politicienii suntem la fel, politica este o curvă, trebuie să alegi răul cel mai mic” sau, şi mai bine, “stai acasă şi pedepseşte-ne prin absenţa de la vot”. Adică, “lasă să voteze numai ai noştri, că doar le-am dat găleţi!”
Hoţii au nevoie de 3 lucruri, ca să poată fura: un portofel plin, beznă si neatenţia păgubaşului. Faptul că noi am pus peste jumătate din veniturile noastre, prin impozite pe salarii, profit si dividende, CAS, TVA, taxe de drum, accize la benzină sau impozite pe casă şi maşină, în marele coş al statului, adică al nimănui, a furnizat portofelul plin. Lipsa de transparenţă a tuturor tranzacţiilor statului a asigurat bezna. Iar îndepărtarea românilor normali la cap de politică a făcut restul.
Vrem să nu mai fim furaţi? Nu e atât de greu. E suficient să nu mai acceptăm un stat care se comportă de parcă ar fi stăpânul nostru. Să ne gândim la el, de acum, ca la un angajat de-al nostru. Care trebuie plătit doar pentru ceea ce face pentru noi. Care nu are dreptul să îşi mărească singur, de capul lui, salariul, adică impozitele noastre. Care nu are nici dreptul de a se împrumuta fără să-şi întrebe patronul, adică pe fiecare dintre noi. Astfel, majoritatea banilor noştri ar rămâne la noi, nu în portofelul statului, din care orice politician se poate servi când vrea.
Vrem să nu mai fim o țară de mâna a treia, când avem atâția oameni de mâna întâi? E la fel de simplu: să nu-i mai gonim din țară și din pozițiile din care pot face ceva util pe cei cu adevărat competenți si integri. Dacă fiecare român iși va vedea viitorul aici, vom fi un întreg mai mare decât suma părților, și vom sta cu demnitate în fața oricărei alte națiuni.
Pentru ca toate astea să se întâmple, nu este suficient sa schimbăm legile. Trebuie să ne organizăm şi să îi înlocuim pe actualii politicieni. Să ne învingem sila de politică. Nu pentru că ne place puterea, ci pentru că trebuie să ieşim din bulele noastre de confort individual, care vor deveni din ce în ce mai strâmte. Deja vedem cum energia noastra se iroseşte doar împingând în pereţii bulei, ca să nu ne sufocăm. Iar dacă nu ne spargem noi bulele pentru a ne uni, ni le vor desfiinţa ei, una câte una.
ÎMPREUNĂ 2012
Să nu-i mai lăsăm să ne dezbine: ieri, mineri contra studenţi, azi, bugetari versus sectorul privat, angajaţi împotriva pensionarilor sau cei cărora le e frică de câini faţă în faţă cu iubitorii de câini, mâine, dacă le trece prin cap, alergicii la puf împotriva fanilor lui Donald Duck. Noi credem că ura, atât dintre noi, cât si faţă de ei, trebuie înlocuită de actiunea lucidă, cu faţa spre viitor. Nu cerem de la alţii nimic din ceea ce nu suntem dispuşi să facem noi înşine.
Și suntem mulţi. Suntem cei care eram prea tineri ca să ştim ce să facem cu Revoluţia sau cu Piaţa Universităţii ’90, şi i-am lăsat să ni le fure. Suntem “decreţeii” care ne-am făcut familii, afaceri şi cariere, dar ne-am ratat proiectul politic. Dar şi tinerii care terminăm acum o facultate, doar ca să ne izbim de zidul şomajului. Suntem doctorii care am ales să rămânem în ţară şi să salvăm vieţi. Suntem profesorii care ne urmăm vocaţia, în ciuda salariilor mizere. Suntem antreprenorii care am dori să ne dezvoltăm pe o piaţă liberă, intr-o competiţie cinstită, fără licitaţii trucate şi firme-capuşă. Suntem angajaţii care ne dorim să fim recompensaţi aşa cum merităm, în funcţie de performanţele noastre Suntem toţi românii care ducem România înainte!
Vă daţi seama cât de puternici am fi împreună?!
E timpul să ne unim pentru a construi România noastră! O ţară de oameni liberi, care ştiu să preţuiască şi să îşi apere libertatea. O ţară în care în care valorile fondatoare sunt libertatea şi demnitatea persoanei, corectitudinea şi respectul pentru muncă. O ţară unde competiţia onestă este baza dezvoltării si nu există drepturi fără responsabilităţi. O ţară în care statul este expresia parteneriatului între cetăţeni, iar instituţiile statului sunt organizate pentru a-i servi pe cetăţeni. O ţară în care poți să trăiești, să muncești și să te simți acasă.
O ţară din care să nu mai vrei să pleci. O ţară unde să vrei să te întorci.
Dacă aşa vrei să fie România noastră, dacă vrei să pui umărul ca să se întâmple în timpul vieţii noastre, acum e momentul. Vino să găsim împreună soluţiile concrete de care are nevoie România şi să câştigăm puterea de a le pune în practică!
Semnatari, pentru moment sunt:
Aneta Bogdan - specialist branding, MBA, Chartered Marketer, Fellow CIM Antreprenor
Bogdan Naumovici – specialist comunicare şi advertising, antreprenor
Dan Costinescu – specialist matematici financiare Wall Street, MS Stanford University
Dragoş Radu – predă economie politică la King’s College, Londra
Ioana Marinescu - arhitect, Londra
Mihai Cuşută – doctor în economie, MBA
Viorel Pascale – antreprenor, EMBA
Citește și:
Propunere Facebook pentru calmarea violențelor
Protestarii fac mişto de jandarmi: chetă pe Facebook pentru plata amenzilor
URL-ul scurt: http://www.dcnews.ro/?p=149458










Sunt profesor de matematica,in prezent pensionar.Mi-am pus mari sperante dupa 1989.Parte din ele s-au indeplinit.Nusunt dintre aceia care spun ca nu s-a intamplat nimic.Dimpotriva,in Romania exista democratie.Numai cei care nu au trait inainte de 1989 sau nu vor pur si simplu sa recunoasca neaga acest lucru.Este adevarat si eu doresc mai mult!Salut initiativa lui Bogdan Naumovici si agrupului din jurul sau.Succes baieti!Viitorul este al vostru.
Daca nu era articolul de mai sus nu erau si comentarii.Articolul si comentariile sunt destul de stranii.S-a uitat,si nu se stie ca la terminarea celui de al II-lea razboi mondial,pe pamant misunau 3,5 miliarde de oameni,accum Cati suntem?Nu ne-am dublat?La zece zile se adauga 40 milioane oameni la masa.Desigur presiunea pe rezervele de enrgie primara este din ce in ce mai mare.Noi trebuie sa fim cu ochii deschisi si sa vedem ce se intampla in realitatea ce ne inconjoara.Benzina,motorina,nu s-a scumpit in ultimul an cu 40%?Aceasta nu atrage dupa sine cresterea preturilor la tot ce misca?.Nu scade capacitatea individului de a-si procura cele necesarului vietii?Etapa pe care o parcurge omenirea in aceasta perioada este a unei crize a civilizatiei.Intreaga dezvoltare a societatii umane,a avut fundament -utilizarea in toate laturile activitatii umane a electromagnetismului.Acest mod de prosperitate a omenirii ,fiind intensiv energofag,ajunge deja in declin,apare ca o cascada disproportia dintre nacesitati si oferta si posibilitatea de a-si satisface cele necesare,Gseseala,care a determinat nemultumirea populara la masurile de austeritate ce au fost impuse de realitatea crizei,a constat nu in cele pe care le-a aplicat conducerea tarii,ci faptul ca nu s-au facut studii premergatoare asupra influentei asupra oamenilor din categoria celor vulnerabili, a acestor masuri.Nu s-a cunoscut amploarea acestei avalanse de destramare a civilizatiei umane.Am vazut la televizor cum oameni din america isi asigura traiul zilnic din tomberoane,am vazut si la noi acelas lucru.Cred ca “Impreuna-2012-Sfarsitul lumii lor ar trebui sa-si modifice sloganul,orientarea prezentata in obiectivele mai sus mentionate,sunt efemere si fara orientare obiectiva a realitatii ce asigura suvoiul de neimpliniri a populatiei care sufera.
am ajuns astazi sa nu mai avem incredere in nimic; s-a mintit 22 de ani si acum vreti sa spuneti ca se va termina ce-a fost si va curge lapte si miere… sorry, sanse ZERO !!!
Doamne ajuta !
Nu cred sa a vem noi norocul asta !
Deja vad ca incepe disperarea politicienilor ,ziaristilor si analistilor !
Saptamana asta o sa fie -saptamana spumelor la gura – !
Parca vad cum Chireac, da in boala copiilor ,vazand ca USL tot poate fi invins, chiar daca nu este Presedintele Basescu !
BAFTA !
IN SFARSIT !!!!!
Ce-ar fi daca noi romanii am extrage aurul de la Rosia Montana? Cred ca-i ultimul obiectiv care care scapase de la asa zisele privatizari.Cam miroase a petrol st asta.
bogdane,te a luat valul! te ai plictisit in lumea ta de reclame si sclipici ieftin? ai avut revelatia propriei micimi si ti ai zis ca ti trebuie o alta jucarie si un alt statut social? vrei o provocare suprema, sa ti demonstrezi ca poti pacali un popor de parca i ai vinde vreo noua marca de apa chioara sau vreo pereche de chiloti fara fund? ai vazut ca s a facut o bresa spre ciolan si te grabesti sa nu se nchida? JIGNESTI mana de oameni care a iesit in strada! …bre, unde ai fost pana acuma? unde a fost TOATA lumea pana acuma? politicienii lui peste prajit -ponta,antonescu, orban,mazare, hrebenciuc, ilie sarbu,daciana, al athanasiu, somitatea economica si poetica vosganian, banicioiu, fenechiu, alina gorghiu,mariana campeanu, rovana, adina valean,corlatean, ecaterina andronescu abramburica, vanghelie, robert negoita, sova,maria sa liviu dragnea, duvaz, iliescu, olguta, norica nicolai, renate weber, eugen nicolaescu (ala isteric, de tipa la jurnalisti cand facea pe ministrul sanatatii, crede ca “prostimea”a uitat?), saftoii, adomnitei, chiuariu, pocora, sapunaru, tusa, mihai voicu, mozart madalin voicu, hasoti, ghise, melescanu, marga,rusanu, ioan mircea pascu si restul trupei…Repet, unde ati fost voi toti PANA ACUM, adica pana sa iasa mana asta de oameni amarati in strada? Ati pozat la tocsoaie? V ati dat rotunzi, impozanti, galactici? Ati mancat la pret redus in parlament? Ati facut opozitie??? Ba, voi ati facut opozitie, ma?!!! Acuma vreti sa va urcati in spinarea alora cativa din Piata? Ce obraz fin aveti!!! Ce diafan mirositi, a cocina!
se zice ca “ORICINE,numai sa plece basescu si boc”…pe principiul asta MERGE si bog naumovici cu trupa lui…personal n as digera bine un personaj (bogdan naumovici) care face non stop caterinca in apropo tv, alaturi de andi moisescu, caterinca despre simona sensual et compania…adicatelea, pana acum, in ultimii 10 ani, ce facusi bogdane, unde ai fost?! simti ca s a creat o bresa spre ciolan? ti ai descoperit instinctul civic, patriotic, dragostea fata de popor etc? sau doar te atragea PROVOCAREA? cauti un brand de tara de parca ai lansa o marca de bere posirca sau un nou joc de noroc? vrei sa vezi cat de bun esti in marketing pacalind “prostimea”?…DELETE !
bogdane, vezi ca nu prea esti agreat…stii de ce? mata ar trebui sa stii, ca te crezi un doct in psihologia maselor…O miscare noua e stringent sa apara, dar bogdane conteaza CINE reprezinta miscarea asta…tu nu inspiri incredere, esti depasit de anvergura a ceea ce trebuie sa fie o astfel de miscare, esti depasit de momentul istoric…toata persoana ta degaja superficialitate si o boemie anacronica! repet, nu confunda momentul istoric cu vreo campanie la chiloti fara cur! ramai unde esti, ca PATEZI momentul si JIGNESTI mana de oameni iesita in strada si pe cei foarte multi care chiar asteapta ADEVARATA SCHIMBARE…esti imoral, dar multora le prinde bine asta!
Stimati domni si stimata doamna, niciodata nu este prea tarziu, conditia este sa gasesti acea solutie(solutii).ca macar in anul 2012 (ceasul 12), sa “dispara lumea politicienilor” verosi,dispretuitori si iresponsabili. O prima remarca: politica este un altfel de management si o altfel de matematica!…Mai metaforic spus (folosind ce am la indemana) . in politica uneori 9*1 = 45 , esential este acel productiv si amplificator “1″ ,care conduce la rezultatul dorit, “9″ mai putin, caci el deja face parte din solutia aritmetica . Salut cu speranta initiativa dumneavoastra si sper ca odata cu “sfarsitul lumii” acelor politicieni verosi , discretionari , dispretuitori si iresponsabili, sa extindeti lumea creativitatii , a priceperii si-a lucrului bine si la timp facut!…Sunt alaturi de dumneavoastra!…
F.bun si frumos articolul aproape utopic !!! Dar unde sant VALORILE pe care ar trebui sa le votam ?!!!
Pute a oamenii lui Magureanu…..
Parerea mea este ca in finalul Protestelor de aseara din P-ta Universitatii “tovarasii” de la Jandarmerie au facut un exercitiu demonstrativ de Forta si Intimidare impotriva Cetatenilor Romaniei si in Favoarea Dictatorului Basescu !
“Incitatorii” sint convins ca fac parte si ei din trupele de Jandarmerie sau celelalte Servicii !
Intuiesc ca la antrenamentele pe care le fac in cadrul institutiei lor, procedeaza exact la fel cum au procedat si aseara !
Aceste Diversiuni au si rolul de a justifica atacurile si Abuzurile facute impotriva Protestatarilor Corecti si Cinstiti !
Romania nu mai are Jandarmerie sau Politie care sa-i apere cetatenii, acestia au devenit niste bieti ARNAUTI aflati in slujba Dictatorului Caragea-Basescu dar cu Solda platita de poporul Roman !
Institutiile militare care ar trebui sa protejeze Cetateanul si Interesul National sau transformat acum in Garzi de Protectie a Mafiei Portocalii Basiste si al Statului Mafiot care a devenit Romania sub ocupatia Ciumei Portocalii !
pute a “Fetita cu chibrituri”, viitoarea “Alba ca zapada”!!!
Bogdan Naumovici nu este domnul care a facut reclamele ale pentru Rosia Montana? Intreb si eu.
Stimate domn, cu permisiunea dumneavoastra, fara a fi “avocatul” domnului Bogdan Naumosvici pe care-l cunosc de la tv si prin cele cateva lucruri pe care le-nteleg eu din “mestesugul” dumnealui de “adversiting si comunicare”, l-am remarcat mai ales ca un inteligent si creativ antreprenor. De aceea ma “starneste” intrebarea dumneavoastra si cu scuzele de rigoare anterior exprimate incerc sa va raspund: Da, dansul este omul care a facut reclamele pentru Rosia Montana!…Am aflat si eu intamplator de la Mircea Toma, aseara la tv. Asta nu-l situeaza nici de partea nici impotriva proiectului Rosia Montana!…Ca de fapt, banuiesc ca asta este “esenta ‘profunda” a intrebarii dumneavoastra.Ce sa va spun, personal, imi place mai mult clipul cu “Batman” . Sunt convins insa, ca intelegeti ratiunea comerciala a demersului,…ca domnul Naumovici ca antreprenor specializat a oferit un serviciu profesional la un pret mai competitiv decat ceilalti…Un adevar relevant (sau caracteristica, numiti cum doriti) se mai desprinde i din intrebarea dumneavoastra: Un soi de carcoteala hatra (tipic romaneasca) ,legitima pana la un punct, atunci cand este vorba de ceva nou si inedit. Salut complexitatea intrebarii dumneavoastra si v-as invita sa dezvoltam tema “politicianului jurist, parlamentar , care apara un infractor evazionist dovedit, care evident a espoliat banul public, dupa care ne predica politicianist la tv ce importanta este institutia legislativa in democratie.Evident orice cetatean de pe planeta are dreptul la aparare si asitenta juridia specializata, dar am o nedumerire, exact ca dumneavoastra de altfel: Oare sub roba de jurist nu se afla in acelasi timp si politicianul parlamentar functionar public ales?…Eu chiar, nu sunt dumirit cum incap ‘amandoi” sub aceeasi roba intr-o sala de judecata!…Va stimez domnule si pentru evidenta “neincredere” , prea multi ani si prea mult , ne-a mintit clasa politica!…In cazul acesta, va asigur, nu este cazul!…
De ce nu vorbiti pe sleau, PDL = USL si atunci stim ai cui santeti. In Romania traiesc si altii decat absolventi MBA. Ma asteptam sa fiti cu picioarele pe pamant. Santeti exact ca cei ce tulbura cu pietre Piata Universitatii numai ca voi aruncati cu pietre pe net, adica santeti mai lasi, nu la vedere. Va vorbit nu de mult hăhăilă si va dat directia. Vedetiva ciumetilor de catedrele voastre, iti fi destepti dar caracter…
naumovici si…mai cine ? ce glume …
Pute a Alba ca Zapada…