România liberă continuă să falsifice declarațiile de tiraj, scrie Doru Bușcu în Cațavencii de miercuri. Raportul dintre cifrele SNA și cifrele BRAT este în disonanță, fapt ce implică inducerea în eroare a agențiilor de publicitate.
Potrivit Cațavencii, cotidianul lui Dan Adamescu falsifică de trei ai cifrele de tiraj, declarînd vânzări de 40. 000 de exemplare în timp ce toate cotidienele care investesc în marketing se prăbuşesc, iar celelalte publicaţii de pe tarabe dispar cu tot cu tarabe.
Raportul dintre cifrele SNA ale României libere, cele care arată numărul de cititori, şi cifrele BRAT, care inventariază facturile, este în disonanţă ţipătoare cu situaţia tuturor publicaţiilor din ţară. Dezinformarea a ieșit la suprafață în sedința din decembrie a BRAT, când, în sfârșit, s-a constatat că „vînzările în bloc“ nu înseamnă vînzări de presă, ci, în cel mai bun caz, refacturări fictive, mai scrie Doru Bușcu.


“PNL, partidul care se lăuda peste tot că este cel mai dreocmatic partid, a ajuns să-și dea afară membrii marcanți pentru delicte de opinie, să excludă parlamentari pentru că nu au vrut să voteze precum li s-a spus de la partid, een fine, să fie condus de un președinte căruia vorbitorii la Congres nu contenesc să-i spună ceet este de iubit, een timp ce vocile critice seent reprimate cu violență” CE ESTE FALS AICI?”chiar mai e momentul sa ne uitam sa vedem daca ne place sau nu fata Noricai? Chiar mai e timp sa-i numaram negii? Sau lui Fenechiu firele de par din nas?” CE ESTE ADEVARAT AICI?