15 PERCHEZIȚII la Buzău. Intervenție de ultimă oră

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Buzău şi din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat, împreună cu procurori, efectuează miercuri 15 percheziţii la societăţile şi domiciliile unor persoane din Râmnicelu şi Râmnicu Sărat. Acestea sunt bănuite de înşelăciune şi evaziune fiscală cu produse achiziţionate din spaţiul intracomunitar, respectiv usturoi şi fasole.

Prejudiciul este estimat la peste două milioane de lei.

'În perioada iunie 2015 - septembrie 2016, persoanele bănuite ar fi achiziţionat, prin intermediul a 3 societăţi comerciale, produse agroalimentare din spaţiul intracomunitar, mai ales usturoi din Spania şi Olanda, dar şi fasole din Egipt, neachitând contravaloarea acestora şi sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat în vederea obţinerii unor beneficii materiale substanţiale. În baza facturilor fictive de achiziţii emise de cele 3 firme, persoanele bănuite ar fi prejudiciat firmele păgubite şi bugetul de stat cu peste 2.000.000 de lei', precizează biroul de presă al IPJ Buzău într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, 11 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel